Ce înseamnă fericirea?
În tinerețe oricine este sigur că poate cuceri orice vârf al munților vieții. După vârsta de 25, viața mi-a demonstrat că nu este atât de simplu.
Și dacă pe plan profesional am obținut ceva, pe cel personal mai nimic. Nici unul din mulțimea de admiratori nu semăna cu bărbatul ideal – tatăl meu. Inconștient, dar eu mă aflam in cautarea unui bărbat care să fie exact ca dânsul. Însă vârsta fără milă se apropia de 35. Dar iată apare o rază slabă de fericire sub forma viitorului copil.
Sarcina s-a întâmplat să fie destul de grea și doar dorința arzătoare de a aduce pe lume acest miracol al vietii m-a ajutat să trec peste acest chin.Așteptam cu nerăbdare să nasc, nu mai aveam putere. Destinul mi-a dat ce i-am cerut: n-am reușit să port sarcina nici măcar 7 luni. Nașterea a fost rapidă și înainte de termen…
Expresii sumbre ale fețelor medicilor :” Copilul se află într-o situație grea, speranțe minime…” Timpul s-a oprit în loc. În fața ochilor peretele spitalului, iar pe la spate bârfa necontenită a vecinelor de cameră. În mintea mea persista un singur gând : să treci peste mulțimea, care te judecă, să reziști torturilor medicamentelor și sarcinei complicate, oare toate astea au fost în zadar? Oare în zadar am visat la o mică minune, care peste timp va crește și va cuceri intreaga lume, să facă ceea ce mie nu mi-a reușit?
Medicul de copii nu părăsise spitalul de trei zile, își făcea datoria în preajma fetiței mele. Sensul vieței cosnta intr-un singur lucru – să te poți uita în ochii medicului. Și în fiecare zi aceleași cuvinte strașnice :” Stare gravă, speranțe puține.”
A patra zi doctorița repeta aceeași frază, adăugând un singur lucru :”Însa primul prag de criză a trecut…” Dar ochii ei!!! Plini de caldură și speranță!!! Eu văd, că-i este greu să promită ceva, dar nu e chiar atât de râu! Și-a luat rămas bun și a plecat în sfârsit acasă. Inima mi-a tresărit de bucurie. Mă așez pe pat și încep să povestesc ceva vecinelor cu un glas tremurător, și lacrimi de fericire, povesteam ceva, ce singură nu înțelegeam. Observ privirea lor nedumerită, înțeleg că mă comport ciudat, dar nu mă pot opri. Vorbesc, vorbesc, râd, plâng și iar vorbesc. Sar din pat, merg, continui să plang și să respir placut de ușor.
Va fi, va trăi fetița mea, fericirea mea, viața mea, viitorul meu!